La patru ani de la momentul in care am deschis portile, White Image a devenit prima companie din Europa de Est certificata pentru bune practici in email marketing. Ce a insemnat asta? In primul rand ca facem bine ceea ce am inceput, ca avem o baza foarte buna pe care putem construi. In plus, pe langa faptul ca pentru noi a reprezentat un important boost moral, a fost o mare bila alba si in ochii tuturor clientilor nostri. De asemenea, certificarea ne-a ajutat si in negocierile cu ISP-urile pentru a ne asigura ca email-urile expediate de noi ajung in Inbox.
Lucrurile merg din ce in ce mai bine si lansam primul tool care le asigura advertiserilor insertul si masurarea impartiala a reclamelor din newsletterele trimise de publisheri. Totul pleaca de la cerinta unuia dintre clientii nostri publisheri care isi dorea sa partajeze rezultatele clientilor intr-un mod transparent intr-o perioada in care increderea in acestea era scazuta datorita faptului ca erau expediate in fisiere excel, fara ca userii sa aiba acces la platformele de monitorizare.
A fost un important moment din industrie intr-un moment in care se discuta destul de mult despre rezultate "masluite" ale campanilor. Cu ajutorul acestui tool existau in sfarsit rezultate incontestabile si putea fi demonstrat ca online-ul functioneaza.
Trecusera deja patru ani de activitate si aveam siguranta ca putem educa piata. Focusul era pus pe marketingul automatizat despre care povestim in articolul dedicat anului 2007.